Terapia prin arta nu se rezuma la teste proiective
Este larg acceptata ideea ca arta este o expresie a emotiilor si ideilor in aceeasi masura in care este o incercarea de a produce o imagine.
Prin arta, oamenii exprima sentimente si stari, comunicarea acestora fiind uneori mult mai importanta decat producerea unei imagini corecta din punct de vedere vizual si estetic. Plecand de la faptul stiut ca artistii exprima in mod deliberat trairi prin arta, exprimarea prin arta a copiilor si adultilor neartisti a fost analizata de-a lungul timpului in incercarea de a evalua si diagnostica, de a gasi raspunsuri legate de caracteristicile personalitatii sau de starea emotionala.
Psihologii considera ca exprimarea trairilor prin intermediul artei este la indemana oricui, caci orice persoana are capacitatea latenta de a-si proiecta conflictele interne intr-o forma vizuala. Astfel, in analiza desenelor vor fi creionate trei directii importante.
Goodenough(1926) observa ca analiza desenelor copiilor poate fi folosita pentru evaluarea starii emotionale a acestora. Astfel a luat nastere primul curent in cercetarea si analiza desenelor.
Desenele copiilor erau considerate proiectii ale inconstientului, iar analizarea trasaturilor de baza se facea conform Teoriei psihanalitice a lui Freud.
Din 1930 o serie de psihologi clinici au studiat posibilitatea folosirii clinice a testelor proiective. Testul proiectiv Casa-Copac-Om este interpretat plecand de la ideea ca fiecare item functioneaza ca un simbol al unora dintre aspectele emotionale importante ale vietii si experientei copilului (Buck, 1948).
Dupa parerea lui Hammer (1958) desenul casei poate simboliza corpul copilului, perioada intrauterina sau casa familiei. Copacul poate reflecta parerea inconștienta a copiilor față de ei înșiși, iar desenul omului transmite atat parerile conștiente ale copiilor despre ei înșiși cat si despre relațiile lor cu restul lumii.
In testul "Draw a person" (Machover), desenele sunt privite mai mult ca o reflectie a aspectelor permanente si stabile ale personalitatii copilului decat ca expresia unei stari emotionale temporare. De asemenea, se considera ca acest test ofera informatii si despre identitatea de gen. Multe dintre interpretarile desenelor copiilor pleaca de la ideea lui Freud despre sexualitate, aceasta fiind considerata componenta universala a motivatiei umane.
A doua directie de cercetare si analiza este reprezentata in special de munca Elizabethei Koppitz (1968, 1984). Elizabeth Koppitz a încercat evidentirea "indicatorilor emoționali" ce pot fi gasiti in desenele copiilor si validarea lor stiintifica, ea oferind astfel o abordare diferita.
In interpretarea desenelor foloseste in genere Teoria relatiilor interpersonale a lui Harry Stack Sulivan si nu Teoria psihanalitica. Si-a bazat munca pe ideea ca desenul figurii umane este in primul rand o reflectie a dezvoltarii copilului si a relatiilor acestuia cu altii, a atitudinii sale fata de sine si fata de alte persoane importante din viata sa (Koppitz,1968).
Koppitz considera desenul mai mult o reflectie a starii emotionale curente decat a caracteristicilor stabile ale personalitatii sau a imaginii de sine, ea luand in calcul si caracteristicile dezvoltarii normale ale desenului. Acest lucru accentuaza faptul ca prezenta sau absenta unui detaliu specific poate fi semnificativa din punct de vedere clinic la o anumita varsta si nesemnificativa la alta varsta.
Atat munca lui Machover cat si cea a lui Koppitz au vizat în primul rând evaluarea personalității și diagnosticarea tulburărilor emoționale.
A treia directie este reprezentata de incercarea de a descoperi si evidentia modurile în care copiii normali prezintă subiecte importante sau semnificative din punct de vedere personal si mai putin evaluarea personalității sau diagnosticul clinic. Plecandu-se de la premiza ca exprimarea emoțiilor prin artă are beneficii terapeutice, arta este folosita pentru efectul ei de vindecare.
In art terapie pacientul este incurajat sa deseneze (modeleze, sculpteze, etc.) in prezenta unui terapeut ce il va incuraja si il va ghida pe copil in lucrarea sa. Uneori copilul va desena ce doreste, alteori terapeutul va avea indicatii specifice. Scopul principal al oricarei lucrari in terapia prin arta este exprimare trairilor, arta avand efect terapeutic.
Modul de abordare, scopul si conduita oricarui fel de terapie prin arta sunt in mod normal determinate de teoria psihanalitica careia ii sunt asociate. Insa, indiferent de abordarea psihodinamica (gestaltica, fenomenologica, umanista, behaviorista, cognitiva etc.) exista patru obiective comune in orice forma de terapie prin arta: catharsis, introspectie, comunicare si control.
Catharsis-ul presupune exprimarea trairilor blocate sau suprimate, exprimare considerata terapeutica.
Introspectia este deseori o consecinta deosebit de importanta a creatiei artistice.
Comunicarea se refera la dialogul prin arta dintre copil si terapeut, lucru ce poate avea avantaje foarte mari in situatiile in care copilul nu poate sau nu vrea sa vorbeasca despre experienta sau trairile sale.
Prin recrearea unei situații dificile în arta, copiii pot capata controlul asupra problemei lor. De asemenea, copilul dobândește un control asupra sentimentelor sale și a reacțiilor sale.
Astfel, terapia prin arta (art terapia) se dovedeste a fi mult mai mult decat o simpla analiza a testelor proiective, mai mult decat un simplu test de evaluare si diagnostic.
