Tehnici prin arta sau joc la indemana parintilor
Anxietatea creează deseori probleme copiilor, atât în situații normale, dar mai ales în cele de stres puternic, când sentimentul de siguranță sau starea de bine sunt amenințate. Această amenințare simțită de copii deseori este determinată, de obicei, de percepția greșită a lucrurilor și/ sau a semnificației acestora. De aceea, pentru a micșora efectul ei sau chiar a o elimina este foarte important să încurajăm discuțiile cu copiii, să le permitem să pună întrebări, să le răspundem, să explicăm și să clarificăm neînțelegerile și nu în ultimul rând, să oferim scenarii pozitive situațiilor exprimate de ei deseori prin întrebări de genul “ Ce se întâmplă dacă?”
Chiar și atunci când vorbim de situațiile de criză, când frica puternică sau poate anxietatea deja și-au făcut simțită prezența, ne putem ajuta copiii să facă față mai ușor situației. Despre felul în care noi, părinții, îi putem ajuta aș vrea să vă vorbesc în acest articol, dar și despre tehnici folosite deseori în terapie pe care le puteți încerca și voi acasă, în lipsa unui terapeut.
În situații de stres puternic răspunsul organismului de „luptă sau fugi” apare negreșit. Este un răspuns înnăscut al sistemului nervos ce ne ajută de atâtea mii de ani să supraviețuim pericolelor. Din păcate, când acest răspuns e mai mereu prezent, când dintr-un motiv sau altul trăim într-o stare de tensiune continuă, unul dintre efectele sale secundare este creșterea exagerată a vigilenței. Când copilul este într-o continuă stare de vigilență, lucrurile pot escalada foarte ușor ajungându-se la o stare de supervigilență, o stare cu un consum foarte mare de energie.
Supervigilența este un simptom cheie în cazul copiilor ce manifestă anxietate, aceștia ajungând uneori să caute motive din cauza cărora să-și facă griji. De aceea și nu numai, este foarte important să vorbim cu ei, să îi ascultăm, să le cunoaștem părerile, modul în care își explică situația, să corectăm cu mult tact și empatie ideile greșite, nereale, încercând să le oferim scenarii reale pozitive.
Când stările de extremă vigilență, de teamă, frică, anxietate apar, primul lucru pe care trebuie să îl avem în minte când este vorba de copiii noștrii, este liniștirea, calmarea sistemului nervos. Nu uitați însă că acest lucru este posibil doar dacă noi suntem liniștiți, altfel nu facem decât să transmitem neliniștea noastră mărind-o pe a lor.
Așa că înainte de orice, luați o mică pauză, respirați adânc și încercați să vă goliți mintea și sufletul de teamă.
Calmarea sistemului nervos poate fi realizată prin trei modalități, folosind metode fizice, mentale sau metode ce le combină pe cele două.
Mai jos am să vă dau exemple de tehnici pe care le puteți practica acasă, dar nu vă limitați la ele și nu le aplicați mot-a-mot, le puteți schimba, adapta, puteți încerca să găsiți propriile modalități potrivite vouă și copiilor voștri.
Unul dintre motivele ce îi face deseori, atât pe copii cât și pe adulti, să trăiască o stare de intensă anxietate este hiperventilația, ea la rândul ei fiind un răspuns al organismului la frică, stres, fobie sau anxietate.
Se manifestă fizic ca respirație scurtă și rapidă, sporire a expirației în detrimentul inspirației, presupunând o cantitate mică de dioxid de carbon în organism, sub nivelul normal, ceea ce determină o paletă largă de simptome ( amețeală, puls rapid, tensiune sau durere în piept, furnicături la nivelul degetelor, pierderea coordonării mână-picior etc). Hiperventilația, prin simptomele ei, sperie foarte mult, accentuând și mai mult starea de anxietate.
În caz de hiperventilație, înainte de exersarea unei respirației profunde, de multe ori respirația trebuie echilibrată. Echilibrarea respirației presupune alternarea inspirație-expirație, ajungând la o respirație continuă, nu sacadată și întreruptă. Ținerea respirației pentru câteva momente sau respiratul într-o pungă de hârtie poate echilibra respirația.
Metodele fizice
De aceea, poate prima metodă fizică de calmare a sistemului nervos și de diminuare a anxietății este chiar exersarea respirației profunde: inspirație - ținerea respirației - expirație.
Încercați să faceți asta numărând până la 6: 6 secunde pentru a inspira - 6 pentru a ține aerul – 6 pentru a expira. Datorită acestui exercițiu simplu, nervii aflați la nivelul diafragmei vor transmite către creier mesajul că pericolul a trecut, determinând din partea lui un răspuns de liniștire și relaxare.
Deși simplu, copiilor le va lua un timp să poată practica o respirație profundă fiind necesară repetarea frecventă în momentele de liniște, nu de tensiune.
Înainte de a începe exersarea respirației trebuie să țineți cont de faptul că va fi mai ușor de învățat și exersat dacă spatele este drept, iar umerii în jos. De aceea, pentru început, exersați respirația profundă stând pe un scaun cu spătar, cu spatele sprijinit și susținut de acesta. Pentru a menține umerii în jos îi poți cere copilului să își pună palmele pe picioare. Toată talpa piciorului este pe sol, nu pe vârfuri sau în altă poziție.
Respirația poate fi exersată și stând întins pe jos, dacă a sta întins pe spate i se potrivește mai mult copilului. Ajută-l să înțeleagă mai bine ce trebuie să facă cerându-i să își pună mâna pe burtică, să simtă cum aceasta se umflă când inspiră și cum se dezumflă când expiră.
Pentru o și mai bună vizualizare a procesului îi puteți pune pe burtică un balon spunându-i să inspire atât de mult încât acesta să se ridice sau să expire atât de puternic încât acesta să coboare.
Pentru copii mici a ajunge la un ritm de 4 secunde de inspirat- 4 de expirat, este un lucru foarte bun. Atât inspirația cât și expirația trebuie să fie lente, uniforme și de cât mai lungă durată.
Nu vă descurajați, de obicei copiilor, în special celor mici, le va lua timp să stăpânească bine tehnica respirației profunde.
Există și alte activități pe care le puteți desfășura cu ei, ce treptat îi vor ajuta să poate inspira sau expira mai adânc, mai puternic , de-a lungul mai multor secunde.
Vă împărtășesc mai jos unele dintre aceste modalități, tehnici prin joc și artă.
Petrecerea de la etaj
Dacă jocul cu balonul ce urcă sau coboară este primit cu plăcere de copil, puteți continua cu ceva asemănător.
Copilul va sta întins pe spate, pe sol. Pune-ți lângă el mai multe animale de pluș și un scaun, preferabil mai scund, sau o cutie.
La etaj (pe scăunel sau pe cutie) are loc o petrecere unde sunt invitate toate jucăriile, doar că până acolo se poate urca doar cu liftul. Pe rând, fiecare jucărie este așezată pe burtica copilului, acesta trebuind să inspire adânc pentru a face jucăria să urce la etaj, iar apoi să expire prelung pentru a coborî căci altă jucărie a chemat liftul. Pentru a sparge oarecum monotonia jocului puteți inventa tot felul de motive pentru care o jucărie trebuie să urce și să coboare de câteva ori ( a uitat cheile în mașină jos, merge să aducă tortul și apoi coboară să ia și sucurile, coboară să ajute altă jucărie să găsească locul, că s-a rătăcit etc.).
Creați-vă propria poveste cu animale și jucați-o cât mai des.
Elefănțelul face duș
Elefănțelul năzdrăvan a fost afară la joacă, unde împreună cu prietenii au sărit în toate bălțile și s-au jucat cu noroi, iar acum întors acasă, trebuie să facă duș. Învățați copilul cum face duș elefantul, mâinile copilului ridicate fiind trompa. Elefănțelul ia apă cu trompa (copilul inspiră puternic pe nas), ridică trompa (copilul își ține respirația în timp ce ridică mâinile). Cu trompa ridicată, elefănțelul se stropește cu apă (copilul expiră pe gură). Și așa repetă până elefănțelul este curat.
Șerpișorul nervos
Șerpișorul (îi puteți da nume, îi puteți adăuga o scurtă descriere) stă la soare și se bucură că nu-l deranjează nimeni. Dar de nicăieri apare un mic animal ( puteți adăuga orice animal și o mică descriere a lui). Se așează pe piatra de lângă el, dornic de conversație. Dar șerpișorul nu are chef de vorbă și se enervează că este deranjat ( îi puteți arăta copilului cum face acesta când se enervează- inspiră prelung pe nas), își ridică capul și nervos îl ceartă (copilul expiră pe gură, sâsâind ca un șarpe). Dar animalul de pe piatră nu pleacă și continuă să vorbească cu el, așa că șerpișorul iar se enervează (inspiră puternic pe nas) și iar îl sâsâie (expiră puternic pe gură). Continuați jocul pentru a permite copilului să exerseze cât mai mult respirația profundă.
Prin artă
Un ajutor de nădejde în exersarea respirației, când e vorba de artă, sunt paiele pentru băuturi, iar ca media artistică materialele lichide sau cele ce pot fi transformate în lichid (acuarelă, guașă, culori acrilice).
Un alt material lichid ce poate fi folosit cu succes în acest scop este soluția pentru baloane de săpun. Poate fi folosită pentru a face baloane de săpun – un foarte bun exercițiu de exersarea a respirației dar și pentru a desena în același timp.
Desen folosind baloanele de săpun
Putem adăuga în sticluțele cu soluția pentru baloane culori acrilice sau guașă. Se adaugă o cantitate mică, doar cât să dea culoare accentuată lichidului. Vom aveam nevoie de o coală de hârtie mare (hârtie de ambalat cadouri sau sulurile de hârtie ca cele de la Ikea din care putem tăia cât dorim sau mai multe foi A4 prinse una de alta) pentru a avea cât mai mult spațiu pentru baloane. Se vor face baloane de săpun folosind o singură culoare sau mai multe, deasupra foii, exersând respirația profundă. Când baloanele căzute pe foaie se sparg vor lăsa urme. Desenul folosind baloanele de săpun îl pot antrena pe copil în activitate, dându-i astfel posibilitatea de a exersa cât mai mult respirația.
Folosind paiele pentru suc - Desen ca un fagure colorat
Pentru copiii mai mici, un exercițiu foarte bun de exersare sau învățare a respirației profunde este de a sufla aer printr-un pai într-un vas cu lichid (inspiră trăgând aer pe nas și expiră suflând prin pai). Acest lucru se poate transforma ușor într-o lucrare de artă, dacă soluția lichidă în care copilul suflă cu paiul este obținută din amestecarea de culori acrilice sau guașă cu apă, iar bulele de aer ce se formează sunt mutate pe o foaie de hârtie. Cu cât sunt mai multe culori, bulele colorate vor da naștere unei texturi deosebite asemănătoare unui fagure. În încercarea de a face un fagure cât mai colorat, deseori copilul este prins în activitate exersând respirația profundă.
Desenarea unui portret inedit
Un alt mod în care eu folosesc în lucrul cu copiii culorile diluate cu apa și paiele, este pentru realizarea unui portret foarte colorat.
Le schițez pe foaie celor mici, cei mai mari o pot face singuri, o față umană - conturul feței împreună cu desenul ochilor, gurii, nasului și uneori al urechilor. În cutiuțe diferite amestec culorile guașă cu apa. Cu ajutorul unei pensule sau a unei pipete, copiii picură lichidul colorat în partea de sus a conturului feței (acolo unde ar trebui să fie părul). Inspirând adânc și expirând aerul prin pai în direcția picăturilor de culoare acestea se întind, se ramifică, se întretaie, se combină etc. formând o podoabă capilară inedită.
Despre metodele mentale și cele combinate de calmare a sistemului nervos vă voi povesti în articolul viitor.
Later edit: articolul despre metodele mentale si combinate a fost publicat.
Picture by Daniel Cheung
